Primarul suspendar al Craiovei, Antonie Solomon si-a reluat functia de edil al orasului

Share

Antonie Solomon, si-a reluat luni dimineața, functia de la Primăria Craiovei, după ce Curtea de Apel Galați a respins recursul procurorilor DNA la decizia Tribunalului Galaţi.

Primarul pana acum suspedat din functie s-a prezentat astăzi la serviciu cu o oră înainte de începerea programului. Ajuns la locul de munca primarul a fost intampinal la intrarea în Primărie cu aplauze de către angajaţi.

“Vreau mai întâi să am o întâlnire cu viceprimarii, cu angajaţii Primăriei, cu consilierii locali, să văd care este stadiul proiectelor aflate în derulare. După aceea, probabil că voi bate Craiova cu piciorul să stabilim ce avem de făcut în continuare”, a declarat Antonie Solomon.

Antonie Solomon isi reia atributiile dupa ce pana acum a fost suspendatdupa ce, joi, Curtea de Apel Galaţi, care a respins recursul procurorilor DNA la decizia Tribunalului Galaţi.

Edilul Craiovei a fost arestat pentru presupusa primirea unei mite de 50.000 de euro de la un acţionar principal al firmei PIC din Piteşti.  Acuzatiile pe care procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti le aduc lui Antonie Solomon sunt de  luare de mită în formă continuată, fals intelectual şi uz de fals.

Urmareste pe Youtube

RECOMANDATE

Alătură-te comunității noastre de ABONAȚI și ia parte la conversație.

Pentru a vă abona, introduceți pur și simplu adresa dvs. de e-mail pe site-ul nostru web sau faceți clic pe butonul de abonare de mai jos. Nu vă faceți griji, vă respectăm confidențialitatea și nu vă vom trimite mesaje spam în căsuța dvs. poștală. Informațiile dvs. sunt în siguranță la noi.