Poliţist de la Serviciul Criminalistic Călăraşi găsit spânzurat

Share

Un agent de poliţie în vârstă de 22 de ani, de la Serviciul Criminalistic Călăraşi, a fost găsit spânzurat. Tanarul  a fost descoperit în padocul de câini din cadrul Poliţiei Judeţene. Organele de specialitate au deschis o anchetă în acest caz.

Trupul a fost desoperit de un, un agent de la Serviciul Poliţiei Transporturi Călăraşi care a sesizat că în padocul de câini se afla un bărbat, care a fost identificat ca fiind poliţist.

“Echipa de cercetare care a mers la faţa locului a constatat că pe corp nu avea urme vizibile de violenţă, cadavrul fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Călăraşi pentru necropsie.

Agentul de poliţie, în vârstă de 22 de ani, se afla în afara orelor de program.

Acesta a fost încadrat în Poliţie din sursă externă în luna decembrie 2008 şi lucra ca agent la Serviciul Criminalistic Călăraşi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Călăraşi, inspectorul Ramona Tudor.

Cercetările în acest caz vor fi continuate, pentru a se stabili împrejurările în care s-a spânzurat poliţistul şi motivele care l-au determinat să recurgă la acest gest.

Urmareste pe Youtube

RECOMANDATE

Alătură-te comunității noastre de ABONAȚI și ia parte la conversație.

Pentru a vă abona, introduceți pur și simplu adresa dvs. de e-mail pe site-ul nostru web sau faceți clic pe butonul de abonare de mai jos. Nu vă faceți griji, vă respectăm confidențialitatea și nu vă vom trimite mesaje spam în căsuța dvs. poștală. Informațiile dvs. sunt în siguranță la noi.