Travel tips Munții Măcinului

Share

Se spune că aici, la Munții Măcinului este locul în care pășești pe roci mai vechi decât dinozaurii. Munții Măcinului însumează cel mai vechi lanț muntos din România, aici aflându-se vestigiile Hercinicilor. Sunt munții despre care învățam la școală că sunt munții tociți ai Românie, cel mai înalt pisc fiind vârful Greci, de doar 467 de metri altitudine. Important de știut este că aici se regăsesc suprafețe importante de vegetație naturală de stepă, singura din Balcani și una din puținele din Europa.

Atunci când ne gandim  la Măcin, automat de gandim la munte. Desigur că Parcul Național Munții Măcin reprezinta si capteaza interesul turistilor fiind atractia  primordiala a  acestei zone, insa gasim la Macin  mult mai multe  lucruri de facut.

Atunci cand alegi sa vii din București sau din orice alta localitate  la vest de fluviul Dunarea, parcurgi drumul până în orasul Brăila, traversezi orașul inspre iesirea catre Galati, iar la ieșire gasesti o straduta spre dreapta care dupa ce o parcurgem ajungem  la bac. Este traseul indicat si oportun pentru orice idee legata de o excursie muntii Macin.

Din nordul țării ajungeti astfel: traversezi cu bacul din localitatea Galati și urmezi traseul pe o distanta de 25 km in direcția I.C. Brătianu – Garvăn – Jijila – Măcin.

Urmareste pe Youtube

RECOMANDATE

Alătură-te comunității noastre de ABONAȚI și ia parte la conversație.

Pentru a vă abona, introduceți pur și simplu adresa dvs. de e-mail pe site-ul nostru web sau faceți clic pe butonul de abonare de mai jos. Nu vă faceți griji, vă respectăm confidențialitatea și nu vă vom trimite mesaje spam în căsuța dvs. poștală. Informațiile dvs. sunt în siguranță la noi.