Franţa amenință magazinele cu măsuri, dacă nu reduc preţurile

Share

Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, s-a angajat vineri să ia măsuri contra retailerilor de alimente dacă aceştia nu transferă către consumatori preţurile cu ridicata mai scăzute, în condiţiile creşterii costului vieţii, transmite Reuters.

Le Maire a cerut în mod repetat în ultimele zile ambelor părţi să redeschidă negocierile pentru a se asigura că se ţine cont de scăderea preţurilor cu ridicata la alimente, scrie Agerpres. “Dacă nu o fac, îi vom convoca la Ministerul de Finanţe şi dacă nu va fi suficient, vom folosi toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a ne asigura că marile companii industriale transferă către consumatori scăderile”, a declarat Le Maire în timpul unei vizite în nordul Franţei.

În contextul acordului dintre retailerii de alimente şi furnizorii lor, preţurile la alimente au crescut cu un nivel record, de 15,8% în martie, faţă de perioada similară din 2022.

“Nu înţeleg de ce atunci când cresc preţurile firmele le transferă imediat către consumatori, dar când scade preţul grâului, este nevoie de trei luni pentru un declin al preţului pastelor. Este inacceptabil”, a declarat Le Maire.

Urmareste pe Youtube

RECOMANDATE

Alătură-te comunității noastre de ABONAȚI și ia parte la conversație.

Pentru a vă abona, introduceți pur și simplu adresa dvs. de e-mail pe site-ul nostru web sau faceți clic pe butonul de abonare de mai jos. Nu vă faceți griji, vă respectăm confidențialitatea și nu vă vom trimite mesaje spam în căsuța dvs. poștală. Informațiile dvs. sunt în siguranță la noi.