BOAGIU: REMANIEREA SE FACE NU SE DISCUTĂ

Share

Anca Boagiu, Ministrul Transporturilor, s-a declarat surprinsa de modul in care discutia privind remaniarea tine agenta opiniei publice. Boagiu a apreciat ca reminerea nu ar trebui sa fie subiect atât de disputat.

Sambata, aflata la Vaslui, Ministrul Transporturilor a precizat ca in opinia sa remanierea este apanajul primului-ministru, în urma consultărilor cu preşedintele ţării. Boagiu nu a dorit sa discute legat de o eventuală schimbare a sa din funcţie în cazul unei remanieri guvernamentale.

“Dintotdeauna, remanierea se face, şi nu discută. Este apanajul primului-ministru. Se consultă cu preşedintele, se ia decizia şi apoi se pune în aplicare. Nu o să mai comentez prea mult pentru că răspunsul dat la această întrebare din manual de comportamentul politic a fost răstălmăcit şi a ieşit altceva faţă de ce am spus eu. Aşadar, când este nevoie, remanierea se face, se întâmplă, iar a doua zi se anunţă”, a declarat Anca Boagiu.

Pozitia Ministrului Transporturilor vine dupa ce Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la TVR 1,că rămâne de văzut ce se va întâmpla cu remanierea. Presedintele a precizat insa ca premierul a fost deja mandatat deja de partid să analizeze problema, şeful statului adăugând: “Să treacă Fondul”.

Urmareste pe Youtube

RECOMANDATE

Alătură-te comunității noastre de ABONAȚI și ia parte la conversație.

Pentru a vă abona, introduceți pur și simplu adresa dvs. de e-mail pe site-ul nostru web sau faceți clic pe butonul de abonare de mai jos. Nu vă faceți griji, vă respectăm confidențialitatea și nu vă vom trimite mesaje spam în căsuța dvs. poștală. Informațiile dvs. sunt în siguranță la noi.