Adrian Ţuţuianu: PNL doreşte cu orice preţ alegeri anticipate

Share

Vicepreşedintele Pro România Adrian Ţuţuianu a apreciat vineri că PNL doreşte cu orice preţ alegeri anticipate, în condiţiile în care premierul desemnat Florin Cîţu nu a modificat lista miniştrilor şi programul de guvernare.

“Prima concluzie este că domnul Cîţu a fost desemnat la funcţia de prim-ministru probabil în ideea de a nu se face un guvern, de a se parcurge prima etapă a procedurii de dizolvare a Parlamentului. Este evident că şi domnul Iohannis şi PNL joacă încă o dată cartea alegerilor anticipate. În al doilea rând, este de observat că deşi au spus că vor avea negocieri pentru susţinerea unui Guvern cu toate partidele politice parlamentare, cu excepţia PSD, asemenea negocieri nu au avut loc, iar Guvernul este în continuare monocolor, reprezentat de un partid care are 20 la sută din numărul de parlamentari. Faptul că nu s-au modificat lista membrilor Guvernului şi programul de guvernare ne arată că PNL doreşte cu orice preţ alegeri alegeri anticipate”, a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Ţuţuianu.

El a anunţat că parlamentarii Pro România vor vota împotriva învestirii Guvernului PNL.

“Noi am spus că suntem partid de opoziţie, vom vota împotriva învestirii unui Guvern al PNL care nu are nici legitimitate suficientă, nici oamenii necesari pentru a traversa o perioadă dificilă, care se anunţă dificilă din punct de vedere economic şi bugetar, şi niciun program de guvernare articulat care să ducă la dezvoltarea acestei ţări. Nu am votat Guvernul Orban, nu votăm nici Guvernul Cîţu şi vom avea în continuare conduita de partid de opoziţie. (…) Şi aş vrea să văd dacă în spaţiul public în perioada următoare va exista cel puţin o declaraţie a PNL că susţine acest Guvern”, a adăugat Ţuţuianu.

Urmareste pe Youtube

RECOMANDATE

Alătură-te comunității noastre de ABONAȚI și ia parte la conversație.

Pentru a vă abona, introduceți pur și simplu adresa dvs. de e-mail pe site-ul nostru web sau faceți clic pe butonul de abonare de mai jos. Nu vă faceți griji, vă respectăm confidențialitatea și nu vă vom trimite mesaje spam în căsuța dvs. poștală. Informațiile dvs. sunt în siguranță la noi.