Comisia Europeană a solicitat platformei Shein informații detaliate în baza Regulamentului privind serviciile digitale (DSA), după apariția unor dovezi conform cărora pe site ar fi fost listate produse ilegale, precum arme și păpuși sexuale cu înfățișare de copil. Potrivit unui comunicat transmis de executivul comunitar, demersul vine în urma unor semnalări recente din Franța, dar și a altor rapoarte publice care ridică suspiciuni privind eficiența mecanismelor de control interne ale platformei.
Comisia cere retailerului online să ofere documente și explicații clare asupra modului în care protejează minorii de conținutul nepotrivit, inclusiv prin sisteme de verificare a vârstei, dar și asupra procedurilor prin care previne listarea și vânzarea produselor interzise. Bruxellesul solicită și o evaluare a eficienței măsurilor implementate deja de Shein în aceste direcții.
În baza DSA, platformele online foarte mari au obligația de a identifica și limita riscurile sistemice generate de activitatea lor, fie că este vorba despre accesul minorilor la conținut dăunător sau despre circulația bunurilor ilegale. Comisia urmărește modul în care aceste obligații sunt îndeplinite în toate statele membre și se declară pregătită să intervină dacă situația o impune.
Aceasta este a treia solicitare oficială de informații adresată Shein de către Comisia Europeană, în contextul monitorizării stricte a respectării normelor DSA de către marile platforme online.
