Pericol major de prăbușire la Salina Praid: apa a pătruns în subteran după surparea albiei pârâului Corund

Share

Salina Praid se confruntă cu un risc semnificativ de prăbușire, după ce albia pârâului Corund s-a surpat, iar apa a început să pătrundă în subteran. Autoritățile au evacuat personalul și utilajele, iar situația este monitorizată în permanență.

Potrivit autorităților, în urma ploilor abundente din ultimele zile, debitul pârâului Corund a crescut considerabil, iar geotextilul folosit pentru drenaj a fost deteriorat, favorizând pătrunderea apei în salină.

„Cea mai mare problemă este la Salina Praid, unde geotextilul folosit pentru drenaj a fost deteriorat, ceea ce favorizează pătrunderea apei în salină”, a transmis Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita, printr-un comunicat.

În urma riscurilor identificate, autoritățile au decis evacuarea de urgență a muncitorilor și a utilajelor. Platforma minei a devenit inaccesibilă din cauza apelor.

„În prezent, platforma minei a devenit inaccesibilă, ceea ce a condus la retragerea temporară de pe pozițiile de lucru atât a personalului operator, cât și a utilajelor, până la micșorarea debitului și retragerea apelor”, a transmis Societatea Națională a Sării.

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita, debitul pârâului Corund a atins cote record.

„La data de 27.05.2025, ora 9:30, debitul înregistrat a fost de 60 m³/sec, adică de 100 ori mai mare față de debitul mediu normal (0,2-0,5 m³/sec), fiind cel mai mare debit înregistrat în ultimii 30 de ani”, a precizat Alina Ciobotariu, purtător de cuvânt al ISU Harghita.

Ca măsură de precauție, cele patru motopompe amplasate anterior au fost retrase.

Județul Harghita se află sub cod portocaliu de ploi abundente până joi, 29 mai, ora 10:00. Sunt prognozate averse torențiale de până la 60 l/mp și intensificări ale vântului de până la 90 km/h.

De asemenea, au fost emise coduri hidrologice, inclusiv un cod roșu, pentru râurile Trotuș, Olt, Homorod, Târnava Mare și Târnava Mică.

„A fost emisă o avertizare hidrologică cod roşu pentru localităţile situate pe sectoarele râurilor Trotuş, Olt, Homorod, Târnava Mare şi Târnava Mică, din cauza riscului major de viituri rapide, inundaţii locale şi creşteri semnificative ale debitelor. Pentru avertizarea rapidă a populaţiei, a fost transmis mesaj RO-ALERT în zonele vizate”, a transmis ISU Harghita.

Adrian Pănescu, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Harghita, a anunțat convocarea în regim de urgență a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea stabilirii măsurilor necesare.

Urmareste pe Youtube

RECOMANDATE

Alătură-te comunității noastre de ABONAȚI și ia parte la conversație.

Pentru a vă abona, introduceți pur și simplu adresa dvs. de e-mail pe site-ul nostru web sau faceți clic pe butonul de abonare de mai jos. Nu vă faceți griji, vă respectăm confidențialitatea și nu vă vom trimite mesaje spam în căsuța dvs. poștală. Informațiile dvs. sunt în siguranță la noi.