În plină reorganizare inițiată de Ilie Bolojan, fost șef al Senatului și actual președinte interimar al României, a izbucnit un scandal legat de transparența și corectitudinea concursurilor pentru funcționarii publici. Potrivit unei investigații publicate de Libertatea, subiectele și răspunsurile corecte pentru examenele organizate la Direcția de Comunicare și Imagine s-au scurs în presă înainte de susținerea testelor.
Jurnaliștii Libertatea au intrat în posesia întrebărilor și a grilelor de răspuns, iar sursa care le-a transmis afirmă că acestea au fost descoperite pe holurile Senatului, fiind „uitate” de angajați apropiați de actuala conducere.
„Cineva a găsit subiectele uitate undeva. Lângă biroul preferaților, evident. Nu vor pleca cei care lipsesc sau nu muncesc, ci cei care trag și sunt zilnic la birou”, a declarat sursa pentru Libertatea, acuzând că procesul de selecție este viciat și favorizează „politrucii aduși de demnitari”.
Reorganizarea de proporții din Senat, anunțată de Bolojan ca măsură de eficientizare și profesionalizare a aparatului instituțional, este acum pusă sub semnul întrebării de suspiciuni de fraudare a concursurilor și epurare a angajaților competenți.
Situația tensionată alimentează nemulțumirea angajaților care susțin că sunt înlăturați pe criterii politice, în timp ce „favoriții” primesc subiectele în avans, subminând întregul proces de evaluare. Citește întreaga stire aici: Sursa articolului – Libertatea
