Germania va plafona preţul electricităţii pentru gospodării şi consumatorii industriali

Share

Germania va introduce o plafonare a preţului electricităţii pentru gospodării şi consumatorii industriali, ca parte a măsurilor menite să ajute cea mai mare economie europeană să facă faţă crizei energetice, conform unui proiect de document consultat de Reuters, potrivit Agerpres.

Pentru consumatorii industriali, preţul electricităţii va fi limitat la 13 eurocenţi per kWh şi se va aplica pentru 70% din consumul de anul trecut, în timp ce pentru gospodării preţul va fi plafonat la 40 eurocenţi per kWh, pentru 80% din consumul de bază, se arată în document.

Diferenţa între preţul de piaţă care ar trebui plătit şi plafonarea, care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023, va fi direct compensată de furnizori printr-o deducere lunară.

Plafonarea preţului electricităţii vine pe lângă plafonarea preţului gazelor şi planificata plată unică a Guvernului german pentru a atenua impactul creşterii preţului la gaze asupra consumatorilor.

Conform documentului consultat marţi de Reuters, Executivul german vrea ca mecanismul de limitare a preţurilor la gaze să intre în vigoare în februarie, cu o lună mai devreme decât se stabilise iniţial.

Măsura va fi analizată de Comisia Europeană, care a criticat decizia Germaniei de a aborda sprijinul acordat economiei, care scoate în evidenţă diferenţele între statele membre UE bogate şi sărace.

Urmareste pe Youtube

RECOMANDATE

Alătură-te comunității noastre de ABONAȚI și ia parte la conversație.

Pentru a vă abona, introduceți pur și simplu adresa dvs. de e-mail pe site-ul nostru web sau faceți clic pe butonul de abonare de mai jos. Nu vă faceți griji, vă respectăm confidențialitatea și nu vă vom trimite mesaje spam în căsuța dvs. poștală. Informațiile dvs. sunt în siguranță la noi.