Timiş şi Mehedinţi: 6 Persoane au înfiinţat o cultură de canabis

Share

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT Ploieşti, au efectuat, duminică, şapte percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Prahova, Mehedinţi şi Timiş, la locuinţele unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, scrie Agerpres. 

Potrivit unor comunicate transmise de DIICOT şi Poliţia Prahova, anchetatorii au demarat cercetări faţă de o grupare infracţională formată din 8 persoane, specializată în cultivarea şi traficul de canabis, şi care acţiona pe raza judeţelor Prahova, Mehedinţi şi Timiş.

“Pentru documentarea activităţilor ilicite, au fost efectuate verificări şi investigaţii specifice în cooperare cu BCCO Timişoara, BCCO Craiova – SCCO Mehedinţi şi IJP Prahova, stabilindu-se faptul că 6 persoane din judeţele Timiş şi Mehedinţi au înfiinţat o cultură de canabis, o parte dintre droguri fiind vândute unui dealer din judeţul Prahova, care la rândul său comercializa substanţele ilicite către diferiţi consumatori şi dealeri de pe raza judeţului.

Anterior percheziţiilor, în dimineaţa zilei de 29.08.2021, a fost efectuată o acţiune de prindere în flagrant pe raza judeţului Prahova, ocazie cu care unul dintre membrii grupării a fost depistat în timp ce deţinea cantitatea de aproximativ 250 grame canabis destinată comercializării”, precizează anchetatorii.

Urmareste pe Youtube

RECOMANDATE

Alătură-te comunității noastre de ABONAȚI și ia parte la conversație.

Pentru a vă abona, introduceți pur și simplu adresa dvs. de e-mail pe site-ul nostru web sau faceți clic pe butonul de abonare de mai jos. Nu vă faceți griji, vă respectăm confidențialitatea și nu vă vom trimite mesaje spam în căsuța dvs. poștală. Informațiile dvs. sunt în siguranță la noi.