Au inceput verificările mixte pentru combaterea muncii la negru

Share

Aflat la Bistrita chestor Liviu Popa, Şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), a declarat,  că de luni au început controalele pentru combaterea muncii la negru în baza unui program de acţiune semnat de reprezentanţi de la ministerele de Interne, Muncă şi Finanţe.

“Există un plan de acţiune semnat de Ministerul de Interne, cel al Muncii, Ministerul Finanţelor, respectiv Garda Financiară, prin care echipe comune formate din lucrători din cele trei instituţii, ba chiar patru fiindcă acolo unde se va impune va participa şi Jandarmeria, vor face acţiuni pe zonele pretabile muncii la negru.

Se vor dezvolta şi informaţii.

Vom avea date pe care să le valorificăm în acest sens … este un plan de acţiune naţional şi asigur că se vor vedea în perioada următoare rezultate ale acestei acţiuni. Controalele au început.”, a declarat, Liviu Popa.

Anuntul vine dupa ce, Emil Boc, a declarat, vineri, că a aprobat planul de acţiune privind combaterea muncii la negru. Ministrul intermar la ministerul muncii Buc mentionat că va evalua lunar şefii inspectoratelor de muncă, cărora le-a atras atenţia că trebuie să aibă ca singur stapan legea.

Conform premizei primului ministru controalele vor determina cresterea numărului contractelor de muncă astfel încât statul să plătească mai puţin pentru asistenţa socială.

Opinia analistilor arata ca este forte posibil ca efectul acestor actiunii sa fie insa cu totul altul, mai exact persoanele care desfasurau munca la negru sa fie scoase din sistem si trimise acasa. Sarcinile pe care acestia le efectuau vor incarca ca si volum de munca angajatii cu carte de munca

 

Urmareste pe Youtube

RECOMANDATE

Alătură-te comunității noastre de ABONAȚI și ia parte la conversație.

Pentru a vă abona, introduceți pur și simplu adresa dvs. de e-mail pe site-ul nostru web sau faceți clic pe butonul de abonare de mai jos. Nu vă faceți griji, vă respectăm confidențialitatea și nu vă vom trimite mesaje spam în căsuța dvs. poștală. Informațiile dvs. sunt în siguranță la noi.