Patronul FC Brasov, Ioan Neculate, condamnat la patru cu suspendare

Share

Omul de afaceri Ioan Neculaie, patronul FC Braşov, a fost condamnat de Judecătoria Braşov la patru ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de tulburare de posesie, sentinţa nefiind definitivă şi fiind deja atacată cu recurs.

Conform informatiilor furnizate de catre purtătorului de cuvânt al Judecătoriei Braşov, Anda Sânpetru, instanţa a decis, marţi, ca omul de afaceri Ioan Neculaie să fie condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare.

De asemeni, constatand ca faptei îi lipseşte unul din elementele costitutive ale infracţiunii, instanţa a hotarat achitarea  inculpaţilor din dosar, respectiv Voicu Ion, Stan Neculai şi Găitan Gheorghe, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 al.1, 2, 3 Cod penal, potrivit site-ului Judecătoriei Braşov.

Daca pe parcursul cursul termenului de încercare Neculaie va săvârşi din nou o infracţiune pentru care se va pronunţa o hotărâre de condamnare definitivă, chiar şi după expirarea acestui termen, instanţa “va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune; dacă nu va îndeplini, cu rea-credinţă măsurile de supraveghere stabilite instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea în întregime a acesteia”.

Intre Ioan Neculaie si omul de afaceri Ioan Olaru exista un proces ce se deruleaza de catva ani pentru un teren de aproape 900 de metri pătraţi din Poiana Braşov, unde ambii oameni de afaceri au hoteluri. Decizia instantei a fost aceea ca terenul în cauză a fost ocupat abuziv de Neculaie, teren pe care acesta a ridicat o sală de conferinţe.

În baza articolului 346, alineatul 1, Cod procedură penală, instanţa a respins acţiunea civilă promovată în cauză de SC Oligopol SRL, însă Ioan Neculaie este obligată să-i plătească societăţii suma de 2.975 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

 


Urmareste pe Youtube

RECOMANDATE

Alătură-te comunității noastre de ABONAȚI și ia parte la conversație.

Pentru a vă abona, introduceți pur și simplu adresa dvs. de e-mail pe site-ul nostru web sau faceți clic pe butonul de abonare de mai jos. Nu vă faceți griji, vă respectăm confidențialitatea și nu vă vom trimite mesaje spam în căsuța dvs. poștală. Informațiile dvs. sunt în siguranță la noi.